|
Bastionul
Ţesătorilor
Din
sistemul de fortificaţii la care s-a lucrat secole întregi, au
ajuns până la noi numai acele construcţii care au rezistat
deselor incendii şi cutremure şi cele care nu au împiedicat
dezvoltarea urbanistică a oraşului.
Din cele opt bastioane, numai cel al ţesătorilor de in se
mai păstrează aşa cum a fost el construit iniţial
şi este cunoscut sub denumirea de Bastionul ţesătorilor.
Situat în colţul nord-vestic al cetăţii, bastionul a
fost ridicat în două etape, între 1421-1436 şi 1570-1573.
Primei perioade îi aparţine nivelul corespunzător primelor
două galerii de luptă, la ceare se adaugă, după
cum este consemnat pe turnul nord-estic, niveleul galeriilor superioare.
Bastionul
are un plan hexagonal cu o suprafaţă de 1616m2
înconjurat de ziduri cu o grosime de 4,30m la bază, străpunse
de smoală şi de frapere. În colţurile dinspre Tâmpa –
nord-vest şi nord-est au fost ridicate două turnuri de gardă
în plan pătrat, iar accesul în interior se făcea pe sub turnul
porţii, printr-un culoar boltit.
Pe ziduri, în incinta bastionului s-au construit galeriile pentru puşcaşi.
La primul nivel de galerii, în faţa gurilor mari de tragere erau
amplasate tunurile. Galeriile superioare erau destinate puşcaşilor
şi luptătorilor care aruncau apă fierbinte şi smoală
prin golurile specifice din ziduri (pechnasen). Bastioanele, ca şi
turnurile şi porţile cetăţii astfel construite,
deveneau fiecare o mică
cetate, amplificând posibilitatea de respingere a atacurilor şi
de rezistenţă la asedii. În anul 1800, în incinta bastionului,
pavată ca şi curţile caselor din cetate cu piatră
mică de râu, alternând în forme geometrice culorile alb şi
negru, se ridică două încăperi destinate festivităţilor
breslei ţesătorilor, iar în anul 1807 se construieşte
căsuţa din faţa intrării. Deja în această perioadă
bastionul îşi pierduse funcţia de apărare, ramânând o
vreme doar sediu de breaslă iar apoi căpătând destinaţii
diferite până în anul 1950 când este transformat într-un interesant
şi unic muzeu.
|
 |